Ziua a 7-a de post luminat cu apă

Astăzi se împlinește o săptămână de post doar cu apă și simt să mă încerc să fac un bilanţ, să văd cum au fost aceste zile pentru mine.

Am primit multe întrebări despre cât am slăbit. Nu pentru asta am început postul, dar, da, greutatea mea s-a schimbat și se vede.
‍ ‍Pe 30 aprilie aveam 71 de kilograme, iar în această dimineață cântarul mi-a arătat 65,2. Aproape șase kilograme mai puțin într-o săptămână.

‍ ‍ Privind în urmă, primele zile au fost cele mai intense, apoi am simțit că lucrurile încep să se așeze.
‍ ‍Neliniștea de la început s-a domolit și parcă m-am obișnuit, treptat, cu ritmul acestor zile.

‍ ‍ Sunt foarte atentă la corpul meu și am observat ceva care m-a surprins: senzația pe care o numesc foame nu o mai simt atât în stomac, cât în zona gâtului.

Pentru mine, gâtul este și un loc în care îmi simt emoțiile. Nu știu cât din ceea ce simt acum este foame și cât se amestecă cu emoțiile mele, dar senzația aceasta m-a făcut să mă ascult mai atent.

M-am întrebat de câte ori am căutat în mâncare și puțină liniște. De câte ori eram obosită, neliniștită sau simțeam un gol în mine și mă îndreptam spre ceva bun de mâncat, fără să mă întreb de ce aveam nevoie în clipa aceea.

În aceste zile au ieșit la suprafață obiceiuri de care eram legată mai mult decât credeam. Am întâlnit emoții pe care poate le acopeream în graba zilelor și lucruri despre mine pe care abia acum încep să le văd.

Îmi observ și ascult reacțiile corpului în fiecare zi, simt cum anumite zone se descarcă, cum organismul lucrează profund și cum își desfășoară propriul proces de curățare și regenerare.

Cea mai puternică și sonoră descărcare am simțit-o la fiere. Cunosc bine reacțiile acestei zone din masajul visceral pe care îl practic, iar acel râgâit specific fierii, acel răspuns sonor care apare când lucrezi asupra ei, l-am simțit în aceste zile în care corpul își face singur lucrarea de eliberare.
Și mai este ceva care m-a surprins. De ani de zile aveam pe picior un punct de grăsime rămas acolo, inert, fără schimbări. Acum două zile, pur și simplu a pocnit și a eliminat singur acea acumulare.

Da, se întâmplă lucruri în corp în aceste zile de post. Simt și o curățare a pielii, a feței, mai multă energie, o respirație mai profundă.

Dar cea mai mare schimbare nu este nici în corp, nici pe cântar, este în liniștea care se așază în mine.
Corpul știe să vorbească, doar că, de cele mai multe ori, zgomotul din noi și din jurul nostru este prea mare ca să îl mai putem auzi.

Îmi dau seama cât de des am trecut peste ceea ce simțeam, prinsă în zgomotul din mine și din jur. Acum îmi fac timp să ascult. Și trupul și sufletul și lucrurile pe care le-am lăsat multă vreme nespuse.

Pentru mine, ascultarea aceasta este o parte adâncă a vindecării pe care o caut.
Simt că mă apropii cu mai multă grijă de mine, de locurile care dor și de ceea ce au ele nevoie.

‍ ‍Cu fiecare zi care trece, mă apropii tot mai mult de cine sunt cu adevărat.

7 mai 2026