Ziua a 6-a de post luminat cu apă
Ziua a șasea a început cu o senzație de libertate cum rar am simțit. Mi-e greu să o pun în cuvinte, dar o simt în mine și mă bucur de ea.
Încep să văd câte lucruri fac din obișnuință, câte reflexe și atașamente port în mine. Cât de des mi-am spus că “îmi trebuie” ceva, fără să mă mai întreb ce simt cu adevărat. Acum le observ mai limpede și simt că mă pot desprinde, încet, de unele dintre ele.
Astăzi, pe lângă claritatea, liniștea și pacea care se așază frumos în mine, simt că am mai mult loc înăuntrul meu. Parcă pot să respir mai larg.
E ca și cum trupul meu tace puțin câte puțin, iar eu, în liniștea aceasta, reușesc să aud mai adânc în mine. Gândurile se așază altfel.
Trăiesc aceste zile cu sentimentul că mă desprind de lucruri pe care le țineam strâns, poate fără să știu de ce. Simt că se limpezește ceva în mine, că zgomotul se stinge încet și că pot să rămân mai aproape de ceea ce simt.
Râdeam ieri cu prietena mea Gina, care mi-a spus amuzată: “Hai să te filmez, să vadă lumea că ești vie după atâtea zile de post.”
Da, sunt vie, poate mai vie decât niciodată! Așa mă simt astăzi: prezentă, cu bucurie în mine și cu inima deschisă.
Simt că, pe măsură ce mă golesc de prea plinul eu, îi fac mai mult loc în mine luminii lui Dumnezeu. O simt în pacea aceasta și în recunoștința cu care îmi trăiesc ziua.
Cu fiecare zi care trece, mă apropii tot mai mult de cine sunt cu adevărat.
6 mai 2026