Ziua a 5-a de post cu apă

Aș vrea să las aici, pentru ziua a cincea, un răspuns pentru cei care m-au întrebat cum este postul negru cu apă, ce simt și cum îl trăiesc în corpul meu.

Scriu din ceea ce trăiesc, pentru că fiecare zi aduce ceva ce înțeleg abia trecând prin ea.

‍ ‍Primele două-trei zile nu au fost simple. Au fost momente în care am simțit că trupul meu se revoltă, în care foamea a venit intens, uneori aproape zguduitor.
M-am neliniștit, mi-au venit în minte gusturi, mâncăruri și toate acele lucruri familiare care îmi aduc bucurie și confort.

Nu a fost ușor, pentru că mie îmi place să gătesc, să simt mirosurile, să mă bucur de gust. Relația mea cu mâncarea a fost mereu una vie, prezentă, plină.

În acele momente, m-am oprit, am respirat adânc și m-am întors către mine și către întrebarea care m-a însoțit de la început: de ce sunt aici și de ce am pornit pe acest drum?
‍ ‍Când îmi aminteam ce m-a adus aici, simțeam că lucrurile se așază din nou în mine. Dorința cu care pornisem îmi devenea ancoră.

‍ ‍Foamea a mai venit, iar eu am încercat să fac un pas în spate și să mă observ. Să fiu atentă la gândul care apărea, fără să mă las prinsă cu totul în el. Unele gânduri le-am putut lăsa să treacă prin mine așa cum trec păsările pe cer, fără să lase urme.
Au fost momente în care, odată cu liniștea, am simțit că și foamea se domolește.

Eu, de fire, sunt tenace, așa am fost mereu. Am mers până la capăt chiar și atunci când drumul nu a fost ușor, când a durut sau când părea că nu mai pot. Simt că această parte din mine m-a susținut și acum, acea forță liniștită pe care o cunosc atât de bine.

‍ ‍Am simțit și frigul în aceste zile. L-am simțit și în primul meu post de șapte zile. Atunci a fost mai intens, ca niște frisoane. Acum îl simt diferit, mai ales în primele zile, și nu mă mai sperie la fel.
Am observat că, după puțină mișcare și câteva exerciții simple, uneori mă încălzesc și mă simt mai bine.

‍ ‍Rugăciunea m-a însoțit în fiecare zi. Când mă rog, gândurile mi se așază și simt o liniște în care pot să mă apropii de lucrurile din sufletul meu care încă dor.

În același timp, sunt un om optimist, am văzut mereu partea luminoasă a lucrurilor și poate că și asta a contat în tot acest drum.
Faptul că nu m-am lăsat, pentru că undeva în mine a existat mereu convingerea că dincolo de greu este ceva bun care mă așteaptă.

Simt că aceste părți din mine m-au susținut și acum: răbdarea, tenacitatea și felul meu de a căuta lumina chiar și când trec prin umbră.
Mă regăsesc în vorba aceea că mările agitate formează marinari pricepuți. Multe dintre lucrurile pe care le știu astăzi despre mine le-am aflat în momentele în care mi-a fost greu.

‍ ‍În ziua a cincea, nu mai simt aceeași încordare de la început. Se așază în mine o liniște mai adâncă, iar apăsările se domolesc. Sunt clipe în care drumul îmi pare lin, ca și cum aș fi purtată într-o curgere blândă, firească.

În aceste zile simt că cum se stinge zgomotul din mine şi cum rămâne mai mult loc pentru lumină. Încercările prin care trec mă fac să mă cunosc puțin mai bine, uneori în feluri pe care nu le-aș fi bănuit.

‍ ‍Pentru mine, ceea ce trăiesc astăzi nu mai este un post negru.. este un post de lumină.

‍ ‍Cu fiecare zi care trece, mă apropii tot mai mult de cine sunt cu adevărat.

5

mai 2026