Ziua a 2-a de post cu apă

A doua zi vine cu o altă așezare, una pe care o simt diferit față de prima mea experiență de post de șapte zile.
Atunci, în ziua a doua, corpul părea ușor speriat, ca și cum pierdea un reper cunoscut și încerca să se agațe de el.
Era o neliniște tăcută, o reacție oarecum firească în fața necunoscutului.

‍ ‍Astăzi, însă, e liniște. Nu mai e teamă, nu mai e nevoia de certitudini, ci este un pas făcut cu încredere în Dumnezeu și în drumul meu.

‍ ‍Foamea există, da, dar nu mai are acea intensitate apăsătoare. Nu mai e o chemare disperată, nu mai e o luptă. E mai degrabă o obișnuință a corpului, care încă se face simțită, dar de care mă desprind ușor, liniștit, sigur.

Mintea este limpede. Claritatea aceasta simplă, fără efort, fără zgomot, este unul dintre cele mai frumoase daruri ale acestei zile.

Am făcut și mișcare, o jumătate de oră de bicicletă, cât să simt corpul viu și echilibrat. Beau în continuare apă cu sare celtică și simt diferența. Este un sprijin real, vizibil, față de postul trecut.

Încep să văd cât de mult m-am ținut singură pe loc, întorcând fiecare gând pe toate părțile. Îmi doream să înțeleg tot, să știu ce urmează, să fiu sigură înainte să fac un pas. Cu cât căutam mai multe răspunsuri, cu atât îmi era mai greu să pornesc.

Acum simt că pot să merg înainte și cu întrebări în mine. Nu am nevoie să văd tot drumul, am încredere în Dumnezeu că îmi va purta paşii spre locul unde trebuie să ajung.
Îmi dau voie să descopăr pe parcurs. Să mă cunosc și din ceea ce trăiesc, din alegerile mele, din lucrurile pe care îndrăznesc să le fac.

Astăzi simt asta în mine nu ca o idee, ci ca o stare.

O liniște profundă, o împăcare cu mine și acel sentiment tăcut că sunt exact unde trebuie să fiu.

‍ ‍ Cu fiecare zi care trece, mă apropii tot mai mult de cine sunt cu adevărat.

2 mai 2026