Ziua a 18-a de post luminat cu apă

Azi-dimineață s-a încheiat cea de-a 18-a zi de post cu apă și am pășit în cea de-a 19-a, ultima din această călătorie.

Privesc în urmă cu uimire și cu o recunoștință adâncă. Dumnezeu m-a ținut, m-a întărit și m-a purtat prin fiecare zi și prin fiecare noapte. I-am simțit apropierea în momentele de slăbiciune și în clipele de lumină. M-am rugat, I-am spus ce simt și am găsit în mine puterea de a mai face un pas.

A fost cea mai profundă călătorie din viața mea. Am văzut locuri care mi-au tăiat respirația și am întâlnit oameni care mi-au rămas în suflet. Dar drumul acesta către mine m-a atins într-un fel pe care nu îl mai trăisem. Din alte călătorii m-am întors cu amintiri și cu imagini frumoase. Din aceasta mă întorc cu un alt fel de a mă privi și de a-mi trăi viața.

În tăcere, în momentele în care am simțit foamea, în rugăciune și în liniștea care s-a așezat treptat, am rămas cu mine. Mi-am auzit întrebările, dorințele și lucrurile pe care le lăsasem multă vreme nespuse.
Întâlnirea aceasta cu sufletul meu are o frumusețe pe care încă îmi este greu să o cuprind în cuvinte.

Am descoperit câtă putere îmi dă tăcerea. Când nu mă mai grăbesc să vorbesc, să explic sau să caut confirmări, aud mai limpede ce simt. Recunosc ce îmi doresc cu adevărat și ce am ținut în viața mea doar din teamă sau din obișnuință.

Nu mai simt nevoia să fug de mine ori să caut în fiecare om un răspuns. Pot să rămân aici, cu inima deschisă înaintea lui Dumnezeu.
Multe dintre răspunsurile pe care le căutam le purtam deja în mine. Le acoperisem cu îndoieli, cu așteptările altora și cu prea mult zgomot. În aceste zile am început să le recunosc și să am încredere în ele.

Mai sunt doar câteva ore și această călătorie se încheie, dar simt, într-un fel profund, că adevărata călătorie abia acum începe. Pentru că nu se termină odată cu ultima zi de post, ci continuă în felul în care voi alege să trăiesc de acum înainte, în liniștea pe care o voi păstra și în modul în care aleg să nu pierd ceea ce am găsit în mine.

Simt că mă întorc în lume altfel, așezată mai adânc în mine, cu o pace care nu mai depinde de nimic din afară și cu o lumină care nu mai cere nimic, doar este.

În această liniște care există în mine, fiecare pas capătă un alt sens, pentru că nu mai vine din grabă, ci din prezență, din acel loc în care, în sfârșit, sunt acasă în mine.

Cu fiecare zi care trece, mă apropii de cine sunt cu adevărat.

18 mai 2026