Ziua a 16-a de post luminat cu apă

În aceste zile am înțeles mult mai profund de ce bătrânii noștri erau atât de înțelepți și de ce aveau o altă așezare în suflet.
Nu era doar timpul care trecuse peste ei, ci tot ceea ce trăiseră: foametea, lipsurile, războaiele și încercările care i-au învățat să se desprindă de ceea ce nu este esențial și să rămână aproape de ceea ce contează cu adevărat.

Când treci prin lipsă, lumea începe să se simplifice, lucrurile capătă greutate și sens, iar o bucată de pâine nu mai este doar hrană, ci recunoștință, o îmbrățișare devine adăpost, iar o zi fără teamă se simte ca un dar.
În această simplitate înveți că omul poate trăi cu mult mai puțin decât crede, dar nu poate trăi fără liniște și fără sens.
De aceea, ei aveau acea răbdare pe care noi am pierdut-o în graba și zgomotul lumii moderne, pentru că învățaseră să nu mai alerge după lucruri care nu le hrănesc sufletul.
Lipsa nu i-a golit, ci i-a adâncit; suferința nu i-a slăbit, ci i-a apropiat de ei înșiși, iar rugăciunea nu era doar un ritual, ci o legătură vie cu divinitatea, o lumină care nu se stinge niciodată.

Ziua a 16-a s-a încheiat cu bine. Am simțit o pace adâncă, ca o lumină blândă așezată peste mine și peste toate zilele de până acum.

M-am uitat în urmă cu recunoștință și am simțit că fiecare pas făcut până aici are un sens pentru mine.

Fizic, sunt bine. Sunt atentă la corpul meu, la felul în care mă simt de-a lungul zilei și îmi dau timp să mă odihnesc atunci când am nevoie.

Îmi urmez ritualul de fiecare dimineață: aprind candela, mă rog și Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Îmi sunt dragi aceste clipe în care stau cu El și Îi spun tot ce am în suflet.
Bucuriile, întrebările, gândurile pe care încă nu știu să le așez. Nu caut cuvinte frumoase, Îi vorbesc așa cum simt.

În aceste zile sunt în liniște cu mine și cu Dumnezeu. Mă bucur de pacea aceasta și de faptul că nu mai simt aceeași grabă înăuntrul meu. Pot să stau cu mine, să mă ascult, să las ziua să curgă fără să încerc să umplu fiecare clipă.

Uneori rămân puțin lângă candela aprinsă și după ce termin rugăciunea. Nu mai spun nimic, îmi face bine să fiu acolo, cu recunoștință în suflet și cu sentimentul că Dumnezeu este aproape.

Cu fiecare zi care trece, mă apropii tot mai mult de cine sunt cu adevărat.

16 mai 2026