Astăzi închei călătoria prin sufletul meu

Astăzi simt să închei această călătorie prin sufletul meu, începută în urmă cu o lună de zile, mai exact pe 8 iulie.
Am așezat-o în cuvinte abia acum, însă simt că ea încheie multe dintre drumurile pe care am început să le străbat încă din 2020, când viața m-a oprit și m-a așezat în fața mea.
Atunci am avut, pentru prima dată, curajul să privesc cu adevărat în mine și să ascult tot ceea ce sufletul meu încercase ani întregi să-mi spună.

În urmă cu o lună de zile am pornit la drum cu dorința de a deschide câte o fereastră din sufletul meu, pentru a vedea ce a mai rămas acolo din tot ce a fost.
‍ ‍Am scris cu sufletul la vedere despre tot ceea ce am descoperit în această călătorie și am așezat în fiecare rând adevărul meu, întreg și sincer.
Mi-am recunoscut greșelile, atașamentele, nevoia de control și felul în care am încercat să salvez oamenii pe care îi iubeam, purtându-le durerile și uitând, de atâtea ori, să mă mai întreb ce se întâmplă cu mine.

Am scris despre iubire și am descoperit câtă libertate încape în ea.
Am privit frica și, dincolo de ea, am găsit încrederea.
Am trecut prin recunoștință, acceptare, blândețe, pace și adevăr, iar fiecare dintre ele m-a apropiat de femeia care sunt astăzi.

‍ ‍Mi-am privit copilăria, pierderile, iubirile, plecările și toate clipele în care m-am îndepărtat de mine, încercând să rămân aproape de ceilalți.
Am revăzut copilul care a învățat prea devreme să fie puternic, femeia care a crezut că iubirea se măsoară prin cât poate duce și sufletul care a rămas multă vreme în așteptare, sperând că oamenii se vor întoarce, că trecutul se va schimba și că durerea va primi un alt sfârșit.

‍ ‍Am coborât până în locurile cele mai dureroase ale sufletului meu și am rămas acolo.
Am plâns ceea ce ținusem prea mult în mine, am ascultat rănile pe care le acoperisem cu putere și am început să desfac încet toate nodurile care îmi strânseseră sufletul.
Sub fricile, rănile și măștile pe care le purtasem atât de multă vreme, mă aștepta femeia care eram cu adevărat.
Mă aștepta cu aceeași răbdare cu care Dumnezeu mă așteptase în toate acele locuri prin care rătăcisem căutându-mă.
Mă aștepta să mă întorc la ea, să o recunosc, să o cuprind și să-i dau, în sfârșit, voie să trăiască.

‍ ‍Prin această călătorie se încheie un capitol început cu șase ani în urmă.
Au fost șase ani în care am coborât adânc în mine, am pășit cu teamă și curaj în mijlocul unor răni vechi, am căutat răspunsuri, am iertat și am învățat să las să plece.
Au fost ani în care m-am pierdut și m-am regăsit de multe ori, ani în care fiecare adevăr a luat ceva de pe sufletul meu și m-a învățat să respir din nou.

‍ ‍Astăzi pot privi toate aceste drumuri și pot vedea că, deși păreau diferite, fiecare mă conducea spre același loc, înapoi la mine.

Cea mai grea întâlnire din această călătorie a fost întâlnirea cu propriul meu adevăr.
M-a durut să văd cât de mult am dus, cât de des m-am micșorat pentru a face loc celorlalți și câtă vreme am crezut că iubirea înseamnă să mă las pe mine la urmă.
M-a durut să înțeleg că, încercând să nu pierd oamenii pe care îi iubeam, ajunsesem să mă pierd pe mine. Din această durere a venit însă și eliberarea.
‍ ‍Mi-am dat voie să plâng, să iert, să las să plece, să mă opresc din luptă și să așez trecutul la locul lui.

Astăzi o privesc cu blândețe pe femeia care am fost și înțeleg că a făcut tot ce a putut cu ceea ce știa și cu puterea pe care o avea atunci.
Astăzi o iau în brațe în sufletul meu și îi spun că a fost suficientă. Îi spun că poate să se odihnească, pentru că eu sunt aici să am grijă de ea.
Știu că tot ceea ce am trăit a făcut parte din drumul vieții mele, iar acest drum m-a adus până aici, mai aproape de Dumnezeu și de mine.

‍ ‍Iubesc femeia care am devenit și o privesc cu recunoștință pe cea care a luptat să ajungă până aici.
Îi mulțumesc pentru fiecare dată în care s-a ridicat și pentru credința pe care a păstrat-o în suflet. Datorită ei pot astăzi să respir cu pieptul deschis, să-mi trăiesc feminitatea cu firesc, să iubesc păstrându-mă întreagă și să rămân acasă în mine.

‍ ‍Închei această călătorie cu mulțumire că am deschis toate ferestrele sufletului meu și am lăsat lumina să pătrundă până în cele mai ascunse locuri din mine.
Viața va mai așeza în sufletul meu adevăruri, lecții și începuturi, dar astăzi știu să le primesc cu inima deschisă și cu încredere totală în Dumnezeu.
Am învățat că sufletul meu cunoaște drumul și că Dumnezeu a fost și este cu mine la fiecare pas.

De aici înainte îmi doresc să trăiesc tot ceea ce am descoperit în această călătorie, să iubesc lăsând loc libertății, să privesc viața cu recunoștință, să aleg pacea, să-mi ascult sufletul și să merg cu încredere pe drumul pe care Dumnezeu îl deschide înaintea mea.

‍ ‍Călătoria prin sufletul meu se încheie aici ca serie de postări și continuă în fiecare zi, prin felul în care aleg să trăiesc.

‍ ‍La capătul ei mă așteaptă femeia de astăzi, cu inima deschisă și cu lumină în privire. O femeie care abia așteaptă să trăiască, să iubească, să râdă, să se lase surprinsă de viață și să primească fiecare dimineață ca pe un dar de la Dumnezeu.
‍ ‍După atâția ani în care toate căutările ei au purtat-o spre întoarcerea acasă, astăzi este pregătită să primească viața cu inima deschisă și să-și trăiască bucuria.

Vă îmbrățișez cu sufletul și mă bucur că mi-ați fost alături în această călătorie.

10 august 2026