Ziua a 14-a de post luminat cu apă

Pentru mine, postul cu apă are ceva sacru, simt asta în felul în care mă apropii de Dumnezeu, în rugăciune și în liniștea acestor zile.

Am trăit mult timp cu gândul că trebuie să fac mai mult, să adun, să țin pasul, să nu rămân în urmă.
Acum simt nevoia să mă desprind de ceea ce mă încarcă și mă obosește, de ceea ce am purtat atât de mult, încât nici nu am mai observat cât mă apasă.

Când am început acest post, am crezut că renunț doar la hrană, dar pe măsură ce au trecut zilele, simt că această experiență mă atinge în locuri mult mai adânci.

Am început să văd frici, atașamente, nevoia mea de control. Graba cu care treceam prin zile, agitația și felul în care căutam mereu ceva în afara mea ca să nu rămân cu golurile pe care le simțeam înăuntru.

Unele dintre ele au început să se desprindă încet, m-a surprins câtă putere am simțit tocmai atunci când nu le-am mai ținut atât de strâns. M-am simțit mai liberă, mai ușoară, mai aproape de mine.

Îmi face bine să nu mai simt că trebuie să demonstrez mereu ceva. Simt în mine o forță liniștită, pe care o descopăr pe măsură ce învăț să am încredere.

În aceste zile, mi-am dat seama că sufletul meu nu cere mereu ceva în plus, uneori are nevoie să-l eliberez de tot ce am așezat peste el: așteptări, frici, griji, lucruri care nu mai sunt ale mele.

Pe măsură ce le las, simt o libertate pe care îmi este greu să o pun în cuvinte. Pot să stau cu mine fără aceeași apăsare, pot să mă aud și să mă primesc așa cum sunt.

Cu fiecare zi care trece, mă apropii tot mai mult de cine sunt cu adevărat.

14 mai 2026